Anunţuri din Dieceza de Timişoara[2018-12-11]Dieceza de Timişoara1. În perioada 14-16 decembrie 2018 Centrul Diecezan de Tineret din Cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara organizează la Casa „Marienheim” exerciţii spirituale în limba română pentru tinerii care au împlinit 14 ani. Programul exerciţiilor spirituale cu caracter pregătitor pentru perioada de Advent (Postul Crăciunului) va fi coordonată de către pr. Tiberiu Szabó responsabil diecezan pentru pastoraţia tineretului şi sr. Erika Mária Bukovics referent diecezan pentru tineret. 2. În biserica Ordinului Piarist din Timişoara vineri, 14 decembrie 2018 începând cu ora 19.00 va avea loc un concert de advent în organizarea Mattig Expert Swiss Partners SRL. Solişti: Teodora Ciucur (S), Maria Virginia Oniţa (S), Cristian Ardelean (T) Lucian Oniţa (B), conf. univ. dr. Johann Fernbach (vioară), Anna Maria Cristina Popan (vioară), lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu (orgă). Partea corală a concertului va fi susţinută de corul „Exultate” sub îndrumarea dirijorului Robert Bajkai-Fábián. Conducerea muzicală: prof. univ. dr. Walter Kindl. În program se regăsesc lucrări celebre din repertoriul universal. 3. Ştiri din parohia romano-catolică Timişoara-Iozefin – Sâmbătă, 15 decembrie 2018 începând cu ora 11.00 în sala de cateheză a parohiei va avea loc o întâlnire pentru copii în limba maghiară. La ora 12.00 la parohie va avea loc întâlnirea părinţilor acelor copii, care se pregătesc pentru prima împărtăşanie. – În fiecare duminică a Adventului, începând cu ora 18.00, în centrul parohial din Timişoara-Iozefin familiile romano-catolice de naţionalitatea maghiară se întâlnesc pentru rugăciune şi program spiritual premergător Sărbătorii Naşterii Mântuitorului, Crăciunul. – În cadrul Sfintelor Liturghii celebrate în biserica parohială din Timişoara-Iozefin în a treia duminică de Advent, 16 decembrie 2018 se organizează colecta pentru membrii în vârstă şi bolnavi ai comunităţii. Din banii strânşi astfel membrii grupului de femei din parohie vor pregăti 120 de pachete de Crăciun. Totodată, cu ocazia Adventului, copiii care se pregătesc pentru prima împărtăşanie (7 copii în grupa de limba română şi 22 de copii în grupa de limbă maghiară) vor prezenta un program cultural de cântece şi poezii caracteristice acestei perioade a anului. 4. În data de 17 decembrie 2018, începând cu ora 17.00 elevii claselor de liceu cu limbă de predare română şi maghiară ale Liceului Romano-Catolic „Gerhardinum” invită profesorii şi colegii la o Serbare de Crăciun. În program figurează scenete şi cântece de Crăciun. 5. În data de 17 decembrie 2018, începând cu ora 19.00 elevii claselor elementare şi gimnaziale ale Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara invită profesorii şi părinţii la o Serbare de Crăciun în Catedrala romano-catolică „Sf. Gheorghe” (Dom). 6. În perioada Adventului, în bisericile romano-catolice se celebrează „Sfintele Liturghii rorate”, liturghii celebrate în zorii zilei. O astfel de Liturghie pentru tineri va fi celebrată miercuri, 19 decembrie 2018 începând cu ora 6.00 în biserica romano-catolică „Millennium” din Timişoara-Fabric. 7. În Catedrala romano-catolică Sf. Gheorghe (Dom) marţi 18 decembrie 2018 în cadrul Sf. Liturghii de la ora 18.00, pr. Nikola Laus, cancelar episcopal, celebrantul principal al liturghiei va ţine o prelegere de advent intitulat: Crăciun fără Cristos? (Există sărbătoare fără sărbătorit?) 8. Joi, 20 decembrie 2018, ora 11.00 la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va avea loc recepţia de Crăciun pentru clerul şi persoanele consacrate din Dieceza de Timişoara. Pentru angajaţii laici ai Ordinariatului Episcopal recepţia va avea loc vineri 21 decembrie la ora 11.00. Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara (Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei) Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1121, Ultimul acces: 2026-10-09 04:24:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1